30.07.2009

Despre extinderea Uniunii Europene



In ultimele saptamani, la nivel european, a aparut in dezbatere o noua tema, care pentru multi a trecut neobservata. Este vorba despre dorinta Islandei de a deveni membra a Uniunii Europene.

Situata in partea de nord-vest a continentului, aceasta micuta insula abia populata si presarata mai degraba cu munti si gheizere decat cu orase si sate isi are importanta ei strategica pentru viitorul procesului de extindere a Uniunii. Pozitia sa strategica, intre Marea Nordului, Arctica si America, poate constitui un atu pentru organizatia regionala in care se va integra. Multi autori considerau ca apropierea de continentul american o va face sa se apropie mai curand de NAFTA decat de UE (de altfel Islanda este si unul din membrii fondatori ai NATO). De altfel, principala resursa economica, pescuitul, constituia si contituie si in prezent o problema greu de negociat cu birocratia bruxeleza, care obisnuieste sa impuna cote greu de respectat pentru natiunile producatoare din nord-vestul continentului (Norvegia si Islanda). Ca urmare, ele au ales sa ramana membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS), o structura mult mai putin reglementata.

Criza economica a precipitat, insa, lucrurile, reusind o reconciliere a geografiei si politicii, in sensul cresterii euroentuziasmului locuitorilor insulei nordice. In mod concret, Islanda nici nu ar avea mari probleme de integrare in UE (ca si Norvegia), standardele sale din toate domeniile fiind foarte apropiate (daca nu chiar superioare) de cele ale UE. De asemenea, populatia redusa a insulei nu ar constitui o problema pentru integrarea rapida in Uniune. In plus, insa, integrarea Islandei ar aduce un atu geostrategic important, uitat de catre majoritatea analistilor: accesul la zona Arcticii.

Cu cativa ani in urma, guvernul Federatiei Ruse a intreprins o serie de cercetari in zona sa arctica, in scopul prospectarii unor eventuale zacaminte de petrol si gaze naturale off-shore. Desi cercetarile se situau la limita dintre stiinta si dreptul international, ele au relevat ca exista importante zacaminte sub calota glaciara arctica. Fara indoiala, intr-un viitor apropiat, Federatia Rusa va incepe exploatarea acestor zacaminte. Uniunea Europeana ar putea urma.

Aici se ridica, insa, si o problema de etica ecologica. Prin exploatarea acestei zone, ea va fi, fara indoiala afectata in mod negativ si habitatul sau natural va fi distrus in cateva decenii. Tocmai de aceea, prezenta Uniunii Europene in zona, cu acquis-ul sau in probleme de mediu, ar putea constitui factorul de blocare al unui asemenea proiect. Uniunea Europeana ar putea deveni, astfel, un actor international cu adevarat relevant si demn de luat in seama.

In fapt, aceasta este si miza continuarii extinderii europene, nu numai cu Islanda, dar si cu tarile din Balcanii de Vest, Turcia, Norvegia si Ucraina. In viitor, la nivel international vor conta in special marii actori, de dimensiuni continentale, dar cu actiuni coerente si clare, cum ar fi Statele Unite, China, Rusia, India sau Brazilia. Europenii trebuie sa inteleaga ca, daca doresc sa aiba o influenta asupra lumii de maine (si aceasta posibilitate exista, cel putin la nivelul influentei culturale si economice asupra Africii, Americii Latine si a unor parti ale Asiei), ei trebuie sa sustina extinderea Uniunii cat se poate de mult, sa umple spatiile care nu se afla sub infleuenta explicita a nici unui alt actor. In caz contrar, ceilalti nu vor ezita sa faca acest lucru, iar asta va fi in defavoarea influentei UE in lume.
Fara indoiala, perioada actuala nu este cea mai usoara pentru statele si cetatenii UE, mai ales in contextul actual, marcat de criza, neincredere si izolationism. Totusi, daca procesul european va fi sa aiba vreo insemnatate, atunci trebuie uitate ratiunile meschine de tip individual, de grup, culturale sau istorice. Europa capata sens ca entitate in sine doar din punct de vedere al structurii geopolitice complexe, cu componentele ei economica, politica, juridica, ecologica si sociala (si chiar militara); altfel UE nu va fi nimic mai mult decat o adunatura de oameni diferiti, cu interese diferite, care nu pot decat sa traga in parti diferite, condamnand acest continent la amurgul existentei sale altfel remarcabile (analogia cu Romania nu este deloc intamplatoare).

04.07.2009

Despre societatea civila

Societatea civila constituie de douazeci de ani incoace un subiect de interes pentru publicul din Romania. Existenta ei a fost de multe ori asociata cu existenta democratiei, in sensul in care aceasta din urma ar fi singurul sistem politic ce ar lasa spatiu si pentru asa ceva. De fapt, daca ne uitam la definitie, societatea civila este tot ceea ce se afla intre familie si stat (inteles ca institutii publice). In acest context, se poate constata ca societatea civila reprezinta de fapt societatea in sine.
O alta definitie, insa, restrange acest sens la entitatile care activeaza in regim neguvernamental si care opereaza non-profit, excluzand astfel entitatile economice. Astfel, conform acestei defintii, societatea civila ar fi formata din organizatiile care activeaza liber in societate (cunoscute sub numele de ONG-uri).

In sfarsit, o a treia definitie, si mai restransa, ia in considerare intelesul textual al sintagmei "civila", excluzand formatiunile ierarhice de tip militar sau religios si, uneori, chiar si cele organizate in orice fel (sindicate, asociatii), ramanand astfel la nivelul organizatiilor militante sectoriale sau de interes general.

Nici una dintre definitii nu poate fi exclusa, fiecare evidentiaza o anumita conceptie asupra societatii, asupra lumii. Ceea ce trebuie evidentiat, dupa parerea mea, este caracterul neexclusiv al definitiei si, de aceea, eu prefer prima definitie, care este si cea mai larga. Motivul meu este unul singur: din moment ce societatea civila nu este nici asociatie familiala nici stat, ea nu ar trebui sa fie privita intr-un sens mult prea restrans, care ar crea un nou cadru de definire si o noua dogmatica proprie a sa. Societatea civila nu trebuie sa fie constransa de anumite tipare, ea trebuie sa fie libera, independenta si eterogena.

Din pacate, o serie de intelectuali romani, care pretind ca reprezinta societatea civila, incearca sa isi aroge dreptul de a o defini si de a exclude din randul ei orice grup pe care nu il considera destul de adecvat definitiei. Mi se pare un lucru condamnabil si lipsit de etica, mai ales ca respectivii nu ezita uneori sa se puna in serviciu unor forte politice, fara a-si asuma insa aceasta calitate si pretizand, in schimb, ca sunt independenti. In acest fel, ei incearca sa manipuleze opinia publica. Este cazul asa zisilor formatori de opinie, care ar trebui de fapt sa se numeasca "deformatori".

Este regretabil ca asa zisii "reprezentanti" ai societatii civile pretind a fi ceva ce nu sunt. Ar fi trebuit sa fie evident ca, de fapt, ei sunt doar niste impostori, din moment ce vor sa reprezinte ceea ce nu poate fi reprezentat. Spre deosebire de institutiile statului, care sunt de obicei alese, intr-un fel sau altul, acesti "reprezentanti" nu sunt alesi de nimeni. Ei nu se reprezinta de fapt decat pe sine, ceea ce se poate spune despre toate entitatile societatii civile. Ele nu sunt vehicule politice, ci doar instrumente apolitice ale cetatenilor, reprezentand cel mult interese de grup.

De aceea, nu pot decat sa indemn pe aceia care vor sa activeze cu adevarat in societatea civila sa renunte la a considera acest lucru drept o trambulina spre mediul politic, sa nu se astepte sa profite material din activitatile lor si, mai ales, sa nu se considere buricul pamantului si guru universali. Altfel ei sunt orice altceva, numai societate civila nu.