O societate bolnava

Astazi, 24 ianuarie 2010, se implineste peste un veac si jumatate de la Unirea Principatelor si constituirea statului modern roman. O sarbatoare destul de importanta, insa ignorata in ultimul timp de un numar din ce in ce mai mare de cetateni ai acestei tari. Ma intreb cati dintre tineri mai stiu astazi ce inseamna aceasta data? Probabil foarte putini... Acesta este efectul unei evolutii retrograde a societatii romanesti (dar nu numai!) in ultima jumatate de secol, ce ne face sa traim astazi intr-o... societate bolnava.

Probabil ca multi se vor grabi sa spuna ca exagerez, ca societatea de azi nu e nici mai rea nici mai buna decat alte societati, in alte vremuri... Posibil. Insa nu pot sa nu evidentiez faptul ca, spre deosebire de alte situatii, astazi ne confruntam cu o pervertire a aparentelor, care se afla in contradictie flagranta cu realitatile, fara ca nimeni sa fie insa deranjat cu adevarat... Se spune ca tindem catre o lume mai buna, imitand progresul inregistrat de Occident, replicand "visul american" sau "statul bunastarii". Insa ceea ce constat este ca, departe de a trai o viata mai buna, ne indepartam tot mai mult de ceea ce iluzoriu ar putea fi numit "normalitate".

Cum altfel as putea caracteriza o societate (nu doar romaneasca, ci si globala) in care viciul tine loc de virtute. In care bogatia materiala a devenit din mijloc scop, iar dobandirea mijloacelor financiare singurul scop in viata... Unde nimic nu e interzis pentru atingerea unui scop, oricat de meschin ar fi acesta... In care valorile nu depind decat de locul in care te afli si pot suferi schimbari radicale de la o zi la alta, chiar si in cazul unei singure persoane.

Spectacolul sinistru al zilelor noastre nu poate constitui decat un contra-exemplu. Astfel, putem vedea oameni care se mandresc cu instrumente si practici de comunicare moderna, dar care au dificultati in relationarea unora cu ceilalti in practica. Oricate aparaturi moderne de comunicare am poseda, insa, ele nu fac decat sa ne indeparteze unul de celalalt, alimentand o existenta singulara si din ce in ce mai nesemnificativa pentru ceilalti...

In acelasi timp, observam cum familia nu mai reprezinta nimic in ziua de azi: barbatii se mandresc mai mult cu infidelitatea, dar clameaza exemple fariseice de moralitate, in timp ce femeile fac din singuratatea lor un titlu de onoare, cu toate ca semnalele lor non-verbale indica disperarea (asa ajungem la felul lor strident de a se imbraca, specific animalelor in calduri sau cel mult prostituatelor, dar n-as vrea sa generalizez...). Copiii nu mai au nici un respect pentru parinti, din moment ce nu mai exista o autoritate si toti sunt egali in familie, iar dezoltarea lor este libera si nestanjenita, dar mai degraba nesigura si lipsita de orientare sau sens (unii dintre ei nu reusesc sa inteleaga nici valoarea vietii asa ca renunta mult prea usor la ea...). Concomitent, sistemul de educatie se reformeaza in sensul eliminarii informatiilor "nefolositoare" si introducerii "deprinderilor utile"; acestea nu se dovedesc insa decat gesturi mimetice menite sa ne lege cat mai mult de Matricea sistemului consumerist actual, in care gandirea este periculoasa si doar satisfacerea nevoilor materiale e importanta.

De altfel, chiar confortul cotidian reprezinta un concept artificial ce ne e sadit de reclame din ce in ce mai idioate, dar din ce in ce mai obsesive, creandu-ne impresia unor nevoi stringente, dar de care am putea de altfel sa ne debarasam foarte usor. Asa ajungem sa nu mai comunicam intre noi si sa invatam din experientele nemijlocite ale fiecaruia si preferam sa ne uitam la televizor, sa ne afundam in jocuri virtuale nesemnificative, care ne dau iluzia ca traim, in timp ce noi ne aflam doar pe un scaun sau intr-un fotoliu si vegetam, crescand inutil in greutate pentru a inmulti numarul celor care apoi ne dau sfaturi privind o "viata sanatoasa"... Apoi mergem la psiholog, sa ne explice cum stau lucrurile, desi este evident ca psihicul nostru cedeaza la starea de anormalitate in care traim, fiind macinat de atacurile de constiinta si de indoieli....

In tot acest timp, ne grabim sa acuzam societatea traditionala si satul pentru propagarea unor "obiceiuri nesantoase" si sustinem ca vesnicia apartine orasului. Poate ar trebui sa observam ca mai multe fapte antisociale se manifesta in mediul urban, unde avem si mai multe specii de categorii sociale dezavantajate si mai multi cersetori si mai multi semi-analfabeti culturali. Si, daca am arunca o privire la satele si batranii nostrii de acolo, am putea observa ca vietile lor, atat de "mici" si "grele" au totusi un sens moral si spiritual mult mai bogat decat vietile noastre "complexe"...

Ar trebui sa ne gandim mai mult la ce exemple oferim copiilor si tinerilor. Nu cred ca este normal ca delincventa juvenila, cultivarea viciului si a lipsei de principii, ce se petrece in prezent in mass-media, este prielnica dezvoltarii emotionale a celor in formare. In momentul in care infractorii, prostituatele si impostorii de orice fel devin modele, nu cred ca ne putem astepta la un viitor prea luminos...

Deseori ne mandrim ca am reusit sa eliminam, in prezent, cea mai mare parte a neajunsurilor trecutului, cum ar fi foamea, bolile si discriminarea. In acelasi timp, insa, observam ca discrepantele dintre bogati si saraci continua sa se adanceasca in favoarea primilor, care pretind a fi caritabili, insa nu fac decat sa batjocoreasca restul oamenilor, ca mare parte din omenire continua sa moara de foame in timp ce noi "ne vedem de treburile noastre". Uitam insa ca problemele sociale pot degenera in tensiuni si acte care ne pot viza.

Ne mandrim cu sisteme de sanatate performante si cu cresterea duratei vietii, insa nu vedem ca suntem din ce mai bolnaviciosi (pornind chiar de la copii...), ca sistemul nostru imunitar s-a distrus, fiind din ce in ce mai vulnerabil la orice "pandemie". Ca desi traim mult, batranetea e din ce in ce mai lunga si grea, departe de a fi identificat un "elixir al tineretii" care sa ne aduca si fericirea de a trai mult...

Problema e ca, avand simturile (fizice si psihice) atrofiate de dezvoltarea fara precedent a societatii actuale, nu realizam ca irosim fiecare clipa in care ne amagim ca traim, desi in realitate nu facem decat sa ne satisfacem unii altora nevoi inexistente, consumand lucruri inutile, alimentand impresia unei vieti in conformitate cu "vise", desi nu spatiul oniric este cel in care ne desfasuram existenta...

As vrea sa cred ca acest tablou grotesc este doar un stadiu temporar, "de tranzitie" al omenirii. Insa, daca nu ne trezim la timp, atatia cati suntem constienti de adevaratele valori si principii, riscam sa devenim sclavii masinilor pe care le inventam in fiecare zi, dar care, fara a fi inzestrate cu suflet si simtire, nu fac decat sa ne dezumanizeze... In fond, acesta este cred sensul in care trebuie citita Apocalipsa; nu e necesar ca cineva din exterior sa vina sa ne distruga, noi insine avem toate mijloacele sa ne autodistrugem, lent dar sigur. In numele sperantei si al bunului simt, sa nu ne grabim, totusi, sa facem acest lucru...