Recent m-am intors din vacanta de Pasti pe care am petrecut-o alaturi de parinti la Targu Neamt. A fost o perioada extrem de scurta, insa plina de semnificatii spirituale, in lumina sarbatorii Invierii Domnului. In acest rastimp am avut ocazia sa urmaresc trei filme foarte interesante, ale caror tematici au rezonat cu ideile mele din ultimul an (si din ultimii ani, in general).
Mai intai, in seara de dinainte de Inviere, am urmarit la TVR 1 filmul indian de Oscar "Slumdog Millionaire". Desi filmul a avut scene destul de violente care m-au cutremurat, ideea principala a filmului, care mi-a ramas dupa vizionarea lui, a fost aceea ca sentimentele umane valoreaza mai mult decat oricat de multi bani. Povestea sarmanului orfan care reuseste sa castige unul dintre concursurile de cultura generala televizate (la moda in intreaga lume, desi destul de stupide ca principiu) m-a miscat nu atat prin izbanda finala, cat prin constanta iubirii lui pentru prietena din copilarie, pe care a cautat-o si a gasit-o in cele din urma, aceasta valorand mai mult decat toti banii din lume. Este o mostra despre ceea ce este cu adevarat important in viata.
In seara primei zile de Pasti, tot pe TVR 1 (pe care ii felicit pentru filmele valoroase alese in aceasta perioada), am urmarit filmul rusesc "Amiralul", despre viata Amiralului Kolchak, unul dintre conducatorii rezistentei anti-comuniste din Rusia din anii 1917-1920. Beneficiind de o distributie excelenta, filmul relateaza o parte din istoria Rusiei, dar si povestea de dragoste dintre Amiral si sotia unui camarad de arme. Dincolo de romantare, dar si de scenele mai dure infatisand iarna siberiana, filmul reuseste sa reconstituie o poveste din care ies in evidenta onoarea unui militar de cariera (de origine romana, dupa cum am aflat ulterior, urmas al unui negustor transnistrean pe nume Colceag) si statornicia sentimentelor unei femei ruse, care au trecut peste razboi si moartea omului iubit, consacrand astfel o umanitate vie care trece peste tragicul momentului.
In sfarsit, in seara celei de-a doua zile de Pasti, de data asta pe calculator, am vazut (in cele din urma) filmul "Avatar", despre care auzisem atatea pareri contradictorii. A fost incununarea unor productii de exceptie, un film epocal care ar trebui sa dea de gandit mai multora, cel putin acelora care pretind ca le pasa de lumea in care traiesc. Pe langa folosirea unor modalitati vizuale revolutionare sau a analogiei cu viata comunitatii amerindiene inaintea "civilizarii Vestului salbatic", filmul readuce in prim plan necesitatea prezervarii mediului natural, a unui mod de viata uman in concordanta cu natura si meschinatatea intereselor consumerismului globalizant, alimentate de complexul militaro-industrial mondial. Folosind metoda metaforei unei lumi idilice, nepatrunsa de demonii industrializarii si tehnologizarii, regizorul reuseste sa transmita semnalul de alarma unei lumi in care goana patrologica dupa resurse pentru consum inabusa orice farama de demnitate umana, transformandu-ne in brute, in roboti fara suflet, asta mai ales sub masca "civilizarii", "modernizarii" sau "progresului".
Faptul ca filmului "Avatar" i-a fost refuzat un Oscar bine meritat, atribuit in schimb unei productii despre razboiul din Irak, reprezinta, pentru mine, confirmarea faptului ca cercurile de interese financiare mondiale nu constientizeaza inca responsabilitatea lor pentru suferintele pe care le cauzeaza prin declansarea razboaielor si crizelor artificiale si prin perpetuarea saraciei in intreaga lume. De aceea, consider ca, din punct de vedere moral, ei nu mai au nici o scuza, nici macar aceea a razboiului antiterorist, pentru a manipula intreaga lume in sensul favorabil doar intereselor lor personale. Recentele atentate cu bomba din Rusia, demonstreaza, de fapt, inca o data, ca folosirea mijloacelor militare pentru solutionarea unor probleme culturale si sociale nu au niciodata efectul urmarit si ca refuzul de a isi asuma crimele trecutului se intoarce, precum in romanul "Crima si pedeapsa" de Dostoievski, intotdeauna impotriva celor responsabili.
Filmul "Avatar" (dar si alte documentare din ultimii ani) ne face sa realizam ca ceea ce ni s-a servit in ultimii 20 de ani sub eticheta de "terorism" reprezinta, de fapt, doar efectul ultim al arogantei marilor puteri si a marilor cercuri de influenta in fata oamenilor obisnuiti si a problemelor lor, in fata dreptului celor mai mici de a exista, ilustrand astfel principiul "unii sunt mai egali decat altii". Terorismul contemporan devine astfel doar reactia justificata a unor oameni care au fost supusi mult prea multor umilinte, frustrari si insulte si care, odata ce limitele tolerantei umane au fost depasite, au recurs la ultima lor modalitate de aparare impotriva agresorului: violenta. Asta nu inseamna neaparat ca ei au ales modalitatea corecta de exprimare, insa ofera o explicatie mai aproape de adevar decat demonizarea unei religii, a unei culturi, a unei natiuni sau a unei familii (respectiv a unui individ, in cele din urma) sub masca unei "misiuni civilizatoare si pacificatoare".
Este momentul ca toti cei care mai considera ca menirea omului pe pamant este sa convietuiasca in buna intelegere cu natura, cu semenii sai, sa se bucure de o viata sanatoasa in acord cu traditiile stramosesti ale neamului din care provine, sa se bucure de resursele pamantului fara insa a le epuiza (gandindu-se astfel si la urmasii sai) si sa constituie indivizi unici irepetabili si originali, e momentul ca toti acestia sa inteleaga ca pericolul ca ei sa fie marginalizati de societatea de consum uniformizanta si debilizanta nu poate fi depasit decat daca ei vor colabora in interesul comun al tuturor de a coexista pe acest pamant (si speram ca nu va fi nevoie ca acest lucru sa se poata intampla doar pe Luna, Marte, Pandora sau alte planete) si nu de a se (auto)distruge reciproc, inarmandu-se concomitent cu momentul semnarii unor documente formale si luptandu-se intre ei pana la ultimul om in numele unei suprematii iluzorii. Acesta este Avatarul Meu... Sper ca intr-o zi sa putem fi mult mai multi, de fapt SA FIM TOTI!
