Intoarcerea la Oradea
Oradea s-a dovedit a fi aceeasi gazda buna ca si acum trei ani, de data asta prin intermediul rudelor mele foarte ospitaliere, in buna traditie a oamenilor din zona Crisurilor. De data asta eu
am fost ghid pentru parintii mei, care nu mai fusesera in oras, si pe care i-am condus pe drumurile stiute, printre frumoasele cladiri baroce, prin parcurile racoroase, pe malurile Crisului Repede si prin complexul comercial Lotus. In plus, am putut admira frumoasa panorama de la restaurantul Ciuperca, am descoperit cartierul noilor imbogatiti si pensiunea turistica de la Saldabagiu de Munte, precum si lotusii unici de la Baile Felix, apoi am mers la tara.
Pe urmele stramosilor
In satul Sauaieu din comuna Nojorid, situata la sud de Oradea, am descoperit o parte din originile familiei Tiugea, ale bunicului din partea tatalui. Situat la marginea unei paduri dese, pe malul unui lac de acumulare, satul e jumatate romanesc, jumatate unguresc, in functie de granita trasata arbitrar de marile puteri in 1940. Oamenii au un mod specific de a vorbi, cu inflexiunile ardelenesti ale Crisanei, dar si cu o multime de cuvinte unguresti adaptate limbii romane. Gradina unchiului meu e destul de intinsa si cuprinde rosii gigantice, crescute fara chimicale, vinete, cartofi, pepeni (rosii si galbeni), meri, peri, dar mai ales pruni, de cateva soiuri, toti cu prune dulci si aromate, cum nu gasesti aproape niciodata in pietele din Bucuresti, invadate de soiurile chimizate ale altora. Chiar si pe ulita parca se simte mirosul aromat al prunelor din care se produce palinca traditionala. In gaspodarii poti gasi porci, pasari, si chiar cateva vacute, ceea ce imi intareste convingerea ca autoconsumul este posibil in Romania (chiar ca solutie la criza economica) si ca incercarea de ruinare a micilor producatori nu e decat o strategie de distrugere a natiunii romane de catre forte externe obscure, care vor sa ne subordoneze ca pe niste sclavi.
Am avut ocazia sa gust si din specialitatile gastronomice locale, intre care asa numitul "Bograci", o supa groasa din trei tipuri de carne, cu legume, cartofi, galuste, un fel de gulas bihorean, putin picant si foarte gustos si consistent. Din pacate tinerii din sat nu se mai regasesc in vechile obiceiuri ancestrale si plea
ca la lucru in vest (Italia, Spania), imediat cum termina liceul, pentru a-si realiza visele la un trai decent. Batranii povestesc cu nostalgie despre vremuri de mult apuse, cand in zona mai existau o agricultura performanta si ramuri industriale de traditie (de exemplu, fabrica de bere din Oradea, distrusa deliberat de factorii politici in anii '90 pentru a face loc supermarketului Lotus...).
Tranzit prin Tara Motilor
La intoarcere am ales o ruta diferita de cea de la dus (Gura Humorului-Vatra Dornei-Bistrita-Dej-Cluj) si am avut ocazia sa trec, pentru prima oara, prin Tara Motilor. Am urcat pe un drum sinuos si denivelat, prin ceata si ploaie, la Arieseni, statiune foarte frumoasa si intinsa, situata intre munti cu paduri dese de conifere. Apoi am mers pe Valea Ariesului, ajungand la Campeni. Traseul si popasul la iesirea din oras mi-au intarit convingerea ca avem o tara frumoasa si bogata, dar care nu se bucura de locuitori pe masura. Saracia oamenilor din Campeni, cauzata de izolarea lor si de nepasarea
autoritatilor locale, reprezinta un semnal de alarma asupra ignorantei criminale a politicienilor romani (inclusiv cei proveniti din zona). Datorita acestor conditii, nu e de mirare ca oamenii sunt vulnerabili la orice propunere din exterior, ca aceea de exploatare a aurului de la Rosia Montana, desi haldele de steril din apropiere sunt o dovada a efectului distrugator si nociv al acestor practici fata de mediul inconjurator. In schimb, se uita faptul ca zona s-ar putea relansa exclusiv din turism (mocanita de pe ruta Turda-Campeni-Abrud ar fi putut fi un sprijin daca n-ar fi fost demontata de factori decizionali incompetenti), peisajele fiind absolut incantatoare.
Pe Tarnave si pe Trotus
Dupa ce am iesit din munti pe Valea Ampoiului (Zlatna m-a impresionat in mod placut, ca exemplu de depasire a falimentului industrial), am descoperit Drumul Vinului din zona Alba Iulia, si astfel am ajuns la Blaj. Din pacate, frumusetea orasului a fost umbrita de lipsa indicatoarelor corespunzatoare de tranzit care ne-a creat reale probleme, in lipsa unei variante ocolitoare a centrului. In schimb, la Copsa Mica am fost martorul unei metamorfoze impresionante (la 24 de ani de la prima vizita), orasul fiind foarte simpatic si colorat dupa dezindustrializare si ecologizare. La Medias am putut admira orasul vechi, insa ne-am lovit de aceeasi problema a marcajelor rutiere de tranzit, care uneori se contraziceau. Sighisoara si Tinutul Secuiesc nu mai constituiau de mult o supriza (placuta, desigur), asa ca am ajuns cu bine pe Valea Totusului, unde am facut un popas de o noapte, din nou in mijlocul unui peisaj montan revigorant.
Concluzii
Dincolo de tara frumoasa pe care o avem si de modul in care unii isi bat joc de ea, am avut ocazia sa constat si alte lucruri despre situatia de fapt. In primul rand, starea drumurilor, care depinde in mod direct de conducerea politica locala. Acolo unde puterea locala coincide cu puterea centrala, drumurile erau de nivel european (judetele Suceava, Bistrita-Nasaud, Cluj, partial Alba, cu exceptia Tarii Motilor, Mures, Harghita si Neamt), datorita fondurilor corespunzatoare alocate. In schimb, acolo unde puterea locala apartinea opozitiei de la centru, drumurile erau cel mult carpite din lipsa fondurilor (judetele Bihor, Sibiu, cu exceptia portiunii Medias-Sighisoara, si Bacau). Nu cred ca este normal ca un drum judetean din Neamt sa fie mai bun decat un drum european din Bihor, desi mi-as dori ca ele sa fie la fel de bune.
In plus, modul in care actuala putere intelege sa guverneze este deplorabil, fiind comparabil pe alocuri cu abuzurile regimurilor totalitare din trecut. Am descoprit, in aceasta vara, ca Romania in care credeam ca traiesc nu mai exista, ca ea a fost divizata in domenii de tip feudal, guvernate de baroni locali care se hranesc din promovarea diferentelor regionale in folos personal. In schimb, se clameaza ca tara are nevoie de regionalizare. In conditiile actuale, consider ca sprijinirea in continuare a guvernarii PD-L-UDMR este un act de inalta tradare a interesului national, iar cei care o sustin nu merita sa fie tratati ca niste fiinte umane, ei reprezentand de fapt jungla pe care incearca sa o institutionalizeze in tara. In schimb ar fi necesara o actiune de recentralizare a tarii, de reunificare si gasire a unor standarde comune, pentru ca altfel tara va fi distrusa si vanduta pe bucati strainilor, transformandu-ne pe noi, cei ce traim in ea, in niste sclavi. Pacat ca avem o tara atat de frumoasa, dar nu stim ce sa facem cu ea...
