Interventia europenilor in Mali sau despre colonialismul reinventat

In ultimele zile am fost asaltati in jurnalele de stiri cu informatii despre conflictul din Mali si criza aferenta a ostaticilor din Algeria. Toate acestea au condus, in majoritatea discutiilor vehiculate pe diversele canale de televiziune, la ideea necesitatii interventiei Uniunii Europene pentru combaterea terorismului in Africa. Dincolo de implicatiile geostrategice ale unui astfel de act, cred ca s-ar impune cateva clarificari pentru a evita o serie de confuzii semantice importante, dar insesizabile unor necunoscatori.

Mali este un stat de dimensiuni apreciabile, situat in vestul Africii, in principal pe cursul superior al fluviului Niger, aproximativ in zona unde a existat in evul mediu un imperiu african omonim distrus de colonistii francezi. Granitele statului actual au fost trasate de puterea coloniala si impusa unor populatii locale divizate in mai multe triburi. Astfel, statul se afla la granita dintre imensul desert saharian si zona Sahelului (regiunea de tranzitie catre savana tropicala africana). In acest context, partea de sud este acoperita de zone de ierburi inalte si savana, are o hidrografie destul de densa si concentreaza aproximativ 90% din populatia tarii. Partea de nord este acoperita de desert si presarata cu oaze locuite de populatii nomade (tuaregi) sau de triburi locale (soghai, gao). Majoritatea populatiei intregii tari este de religie musulmana.

Partea de sud a reprezentat de fapt centrul economic, cultural si politic al tarii, care si-a exercitat constant suprematia asupra nordului putin dezvoltat. Anul trecut, in contextul unei lovituri de stat militare in capitala Bamako, situata in sud-vest, tuaregii din nord au profitat si au proclamat independenta nordului, sub numele de "Azawad". Tuaregii reprezinta un grup nomad nord-african de religie islamica, care traieste in Niger, Mali, Algeria, Maroc si Libia. Lipsiti de drepturi in tarile respective (cu exceptia Marocului), ei au incercat de cateva decenii sa infiinteze un stat propriu in desertul saharian atat de impropriu locuirii, dar atat de familiar lor.

Terorismul islamic de care sunt acuzati acesti tuaregi nu este decat reactia normala a unor oameni care au fost inrobiti din cele mai vechi timpuri de catre popoare exterioare zonei (romani, arabi, francezi) impotriva stapanirii straine, lucru prescris chiar de Carta ONU din 1945 (un exemplu ar fi constituirea statului Israel in 1948, care a fost aprobata de ONU, chiar daca in contextul unor controverse vizibile). Ca de obicei, reactia occidentala (in special, europeana) a fost cea simplista, sub forma interventiei militare franceze. Francois Hollande a demonstrat, astfel, ca nu dispune de un discernamant politic extern mai mare decat al predecesorului sau la presedintia Frantei, in nota traditionalei miopii post-coloniale franceze, care considera Africa o curte exterioara aflata in grija sa perpetua.

Bineinteles, birocratia europeana interesata a circumscris trimiterea unor trupe in Mali si atacul de raspuns asupra europenilor in sudul Algeriei luptei impotriva terorismului, devenita o mantra a civilizatiei occidentale inca de pe vremea lui Bush jr. Astfel, tarile UE isi pun problema trimiterii unor contingente importante in statul african pentru combaterea (iluzorie) a inamicului terorist. Nu se acorda nici un pic de atentie situatiei de fapt, contextului politic intern, doleantelor populatiei tuarege, tot ceea ce conteaza este apararea "fortaretei Europa" impotriva "barbarilor". Aceasta abordare simplista nu face decat sa justifice marirea bugetelor pentru aparare impotriva unor falsi inamici si a unor false tinte, in contextul in care nu mai exista amenintari reale la adresa europenilor decat poate in cadrul unor sisteme bancare din ce in ce mai putrede si cinice, care genereaza o criza economica artificiala in folosul propriu.

La Bucuresti, tema este in mod firesc abordata in perspectiva unei "contributii" a Romaniei la coalitia anti-terorista, desi devine evident pentru toata lumea ca misiunea din Afganistan este un esec total (atat ideatic cat si practic) al Occidentului. Incompetenta si servilismul care caracterizeaza institutiile romanesti (de la Presedintie la MAE) nu permite, insa, o altfel de abordare. Atunci cand interesul national este confundat cu interesele unor forte straine (chiar de catre presedinte), nu putem avea alte pretentii... Astfel, se ignora faptul ca lupta poporului tuareg si a oricarui alt popor impotriva ocupatiei straine este legitima, acreditandu-se ideea (utopica) ca trupele de ocupatie lupta pentru "promovarea democratiei", in timp ce anumite companii fac bani frumosi din afacerile post-razboi si populatia locala moare de foame. Nu este nimic nobil in asemenea proiecte, decat in propaganda oficiala (la fel de condamnabila ca si cea nazista sau comunista), iar moartea soldatilor romani in tari care nu ameninta cu nimic securitatea nationala nu are nici o justificare decat interesul unora de a se bate cu pumnul in piept in mod demagogic, in timp ce mainile lor sunt patate cu sange nevinovat... Dar cred ca nimeni nu ar mai trebui sa isi faca iluzii cu privire la posibilitatea gasirii dreptatii pe pamant...