Moartea fotbalului sportiv

Caderea cortinei peste sezonul fotbalistic la nivel de cluburi imi prilejuieste cateva reflectii asupra stadiului la care a ajuns asa-numitul "zeu-fotbal" in anul de gratie 2016. Din pacate, cred ca moartea marelui fotbalist si antrenor olandez Johan Cruyff, atunci cand am exclamat "fotbalul a murit!", marcheaza sfarsitul unei epoci si intrarea intr-o alta, cu alte valori si resorturi.

Privind catre cele cinci mari ligi europene de fotbal, se pot observa cateva fenomene oarecum constante. Printre echipele retrogradate gasim echipe de traditie cu renume, cum ar fi Aston Villa, Newcastle United, VfB Stuttgart, Stade Reims sau Hellas Verona. In schimb, printre castigatoare regasim echipa surpriza Leicester City sau echipa seicilor Paris-St. Germain, alaturi de obisnuitele Bayern, Barcelona si Juventus. Factorul comun al acestor rezultate este lipsa banilor pentru unii si disponibilitatea lor pentru altii.

Astfel, fotbalul din ziua de azi nu mai reprezinta doar un fenomen social animat de pasiunile sportive, ci din ce in ce mai mult o afacere in care lipsa profitului genereaza falimentul. Acest lucru inseamna si ca, in goana pentru profit, se imagineaza competitii din ce in ce mai multe si mai complexe (Champions League, Europa League, Euro cu 24 de echipe etc.) care epuizeaza componenta umana (jucatorii), dintre care unii ajung sa moara pe teren (vezi si cazul Ekeng).

Privind in paralel si pastrand proportiile, in fotbalul romanesc am asistat la retrogradarea echipelor fanion Petrolul Ploiesti si Poli Timisoara (chiar si intr-o forma reinventata) si la triumful Astrei Giurgiu, o echipa inventata de un latifundiar contemporan aflat momentan la inchisoare pentru vina de a face orice pentru a obtine profitul. Asta in defavoare altui latifundiar, fost puscarias si fariseu de profesie, care confunda marfa cu ambalajul. Las la o parte modul de desfasurare al competitiei, menit sa satisfaca foamea de bani a televiziunilor autohtone si sa mentina la suprafata un fotbal aflat in faliment cronic, desi e total inadecvat pentru o tara ca Romania (ca marime si clima)...

Din punctul meu de vedere, aceasta evolutie nu face decat sa goleasca de continut si acest fenomen unic, aparut ca modalitate de distractie pentru mase (in incercarea de a canaliza impulsurile de violenta inerente, dinspre razboi spre sfera civila, dupa 1945) si sa-l transforme intr-o simpla activitate de consum in modul de productie capitalist in care traim, fara sa ne mai gandim la oameni, la identitatea lor si la dorintele lor. Totul se reduce la profit si orice iese din aceasta logica este condamnat ca fiind revolut, inadecvat si depasit (prin urmare demn de a fi abandonat si anulat). In schimb, promovam activitati ca pariurile sportive, care nu fac decat sa creeze sclavi umani intr-o mare retea de indobitocire generala (pe langa alte retele de dependenta al caror nume nu le mai pomenesc aici), alaturi de denaturarea rezultatelor sportive pe teren.

Cred ca ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce facem, pentru ca golirea de continut a vechilor activitati ne poate intoarce inapoi in era dezlantuirii instinctelor primare ale umanitatii, printre care violenta este cea mai periculoasa. Atunci cand alegem sa uitam de istoria si identitatea noastra (in acest caz, de echipele de traditie pe care alegem sa le desfiintam cu totul), pur si simplu ne pierdem busola si nu mai stim in ce directie sa mergem. Aceasta dezorientare sociala este samanta noului conflict dintre noi, de care multi nu suntem constienti si dupa care poate multi nu vom supravietui. Singura noastra speranta este sa nu uitam de radacinile noastre, de ceea ce reprezentam (chiar si simbolic) si sa nu confundam scopul (bunastarea noastra materiala si spirituala) cu mijloacele (bani, profit, castiguri vremelnice).