05.03.2017

Despre dezvoltare si pacatul originar al marilor puteri

In lumea de astazi intalnim adeseori opinia conform careia tarile dezvoltate din vestul Europei si nordul Americii reprezinta un model pentru toate tarile lumii. Acest model de succes s-ar baza pe un tipar socio-economic superior tuturor celorlalte, intemeiat pe asa-numita "etica protestanta" promovata de Max Weber. Conform acestuia, civilizatia occidentala a progresat atat de mult datorita accentului pus pe munca productiva, inovatie si gandire rationala. Toate celelalte civilizatii ar fi inferioare pentru ca nu au aceleasi valori.

Rationamentul respectiv este, insa, doar partial adevarat. Asa cum regimurile totalitare ale secolului XX au pus accentul pe propaganda, ca forma de promovare subiectiva exaltand caracteristicile pozitive si ignorand elementele negative, mitizarea modelului occidental nu are nici o legatura cu realitatea, ci mai mult cu propaganda.

Intr-adevar, daca ne raportam la prosperitatea materiala, la standardul de viata, la dezvoltarea economica si avansul fata de restul lumii, societatea occidentala este superioara oricarei alte societati. Insa, daca analizam pe ce se bazeaza acest avans, ne dam seama ca el nu se datoreaza, de fapt, unui model social mai de succes decat altul, ci mai mult oportunitatilor si conjuncturii. Mai toate tarile din fruntea clasamentelor dezvoltarii (economice, socio-umane) sunt foste imperii coloniale (chiar si tarile nordice, Statele Unite si Rusia) care au exploatat alte zone ramase mai sarace in prezent. Astfel, punctul de plecare al dezvoltarii lor (in mod similar cu dezvoltarea statelor fost comuniste din Europa Centrala si de Est) a fost diferit fata de punctul de plecare al altor tari, care nu au beneficiat de acest avantaj, unele dintre ele plecand chiar cu un handicap in urma colonizarii (Africa, America Latina, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu). Din acest punct de vedere, fostele colonii sau tarile mai mici (printre care si Romania) nu aveau cum sa ajunga la acelasi grad de dezvoltare cu fostele metropole, in ciuda celor doua razboaie mondiale (care, insa, au afectat toate tarile, nu doar pe cele dezvoltate) sau a diverselor modalitati contemporane de redistribuire a bogatiei in lume. Exceptiile pot fi considerate Australia, Canada si Noua Zeelanda, care s-au dezvoltat mai de timpuriu pe cont propriu, fiind dominioane britanice.

Situatia poate fi analizata in mod analog daca avem in vedere diferentele de dezvoltare ale zonelor adiacente, cum ar fi Romania fata de vecinele de la vest (Ungaria, fost regat medieval, Serbia, fost hegemon, alaturi de Croatia, in cadrul unei federatii) sau Vietnam fata de China etc. Privind din aceasta perspectiva, nu pot decat sa constat ca in realitate nu exista un model socio-uman superior fata de celelalte in lumea actuala, fiecare civilizatie avand potentialul initial de a se dezvolta armonios, daca ar fi fost lasata din afara sa isi respecte coerenta socio-economica interna. De asemenea, diferentele din prezent sunt doar rezultatul conditiilor subiective care au marcat istoria fiecarei tari si nu reflecta in nici un caz superioritatea vreunui model in fata altuia. De aceea, consider ca imitarea asa ziselor "modele de succes" din lumea occidentala in alte tari ale lumii este sortita esecului (nici chiar fondurile europene nu pot crea o poveste de succes) si singura cale prin care o tara se poate dezvolta in mod durabil este elaborarea propriului sau model (conform experientei chineze, de exemplu).